Feb 01, 2013 Autor: Lector Ayurveda

Cum scapi de hemoroizii externi? | Soluții pentru acasă

Hemoroizii externi sunt cauza celor mai intense simptome: durere ascuțită sau persistentă, senzație de arsură, mâncărime, sângerare în timpul tranzitului intestinal.

Hemoroizii externi apar sub forma unor noduli prezenti în apropierea zonei anale.

Un hemoroid extern poate fi complicat prin strangulare: așa apar hemoroizii trombotici care au un cheag de sânge în interior. Aceștia cauzează o durere foarte intensă.

Ce să faci? Îți prezentăm cele mai bune soluții pentru a trata și a elimina hemoroizii, în special cei externi:

  • Dacă ai o activitate sedentară, la birou, obișnuiește-te să te plimbi, să te miști cel puțin 5 minute pe oră.
  • Tratează constipația sau diareea cronică. Schimbă-ți dieta, mănâncă multe fibre din fructe, legume, cereale, psyllium, suplimente alimentare pe bază de fibre.
  • Consumă cât mai des fructe citrice proaspete. Acestea conțin flavonoide, substanțe bioactive care mențin sănătatea venoasă.
  • Consumă suficiente lichide. Și cel puțin 2 cești de ceai antihemoroidal pe zi.
  • Nu citi când ești la toaletă. Anusul este relaxat și venele se pot dilata ușor și pot deveni hemoroizi externi.
  • Fă exerciții ușoare zilnic, dar niciodată nu forța. Poți agrava hemoroizii externi.
  • Nu forța eliminarea scaunului și nu te abține. Lasă natura să-și urmeze cursul normal.
  • Ajustează-ți greutatea corporală. Obezitatea agravează hemoroizii externi.
  • Folosește șervețele umede în loc de hârtie igienică.
  • Nu usca zona anusului prin frecare, ci prin tamponare.
  • Nu folosi săpun de toaletă. Uscă pielea și irită. Doar dacă găsești un săpun natural cu extracte de propolis, gălbenele, ulei de cătină care vindecă și regenerează pielea.
  • Aplică comprese cu gheață pentru a reduce durerea - 10-15 minute pe zi, de 4-5 ori pe zi.
  • Fă băi de șezut - stând în apă caldă, 10 minute, de 3 ori pe zi.
  • Nu ridica obiecte foarte grele.
  • Folosește tratament local cu creme și geluri antihemoroidale pe bază de aloe, hamamelis, măcriș, gălbenele, castane etc.
  • Folosește un lubrifiant pe bază de unt de cacao în zona rectală pentru a ușura evacuarea scaunului.
  • Rezistă tentației de a te scărpină. Poți agrava hemoroizii. Folosește comprese cu gheață, băi de șezut, geluri răcoritoare pentru a elimina senzația de mâncărime.
  • Fă exerciții Kegel.
  • Reduce sarea din dieta ta.
  • Dacă suferi de probleme digestive, diaree cronică, ia probiotice. Reglarea tranzitului intestinal este foarte importantă în procesul de vindecare.
  • Dormi pe o parte, nu pe spate pentru a reduce presiunea asupra hemoroizilor chiar și de către propriul corp.
  • Fă băi calde în care ai dizolvat bicarbonat de sodiu.

Există multe metode de tratament, dar secretul succesului constă în perseverență, schimbarea dietei, eliminarea constipației, schimbarea obiceiurilor de viață nesănătoase cum ar fi sedentarismul, consumul redus de lichide, fibre, fructe și legume. Tratamentul local cu creme este esențial.

Și nu uita, uneori un măr pe zi, o ceașcă de ceai și o plimbare de 30 de minute (pe jos! Nu cu mașina!), deși par banale, pot da rezultate fantastice!

Preluarea pentru republicarea completă sau parțială a acestui articol se poate face doar cu acordul scris al societății Bioelite Green S.R.L.

Adaugă un comentariu

Folosiți această secțiune numai pentru comentarii legate de acest subiect. Dacă doriți să ne contactați din alt motiv, apăsați aici.

Succes! Comentariul dvs. a fost creat cu succes!
Trebuie să completați toate câmpurile!