Cine suferă de hemoroizi cunoaște, din păcate, foarte bine, episoadele dureroase însoțite în mod frecvent de sângerare. În cazul hemoroizilor interni, durerea nu este prezentă, dar apare sânge în scaun. Însă în cazul hemoroizilor externi situația se schimbă radical: apare usturimea, durerea și câteodată și mâncărimea.
E foarte neplăcut! Hemoroizii care sângerează vă pot afecta foarte mult viața, prin incapacitatea de a efectua lucruri aparent simple cum sunt așezatul pe scaun, mișcarea, chiar o simplă plimbare, iar durerea poate fi atât de intensă încât să vă influențeze negativ capacitatea de a munci, starea de spirit, concentrarea.
Sângerarea apare atunci când inflamarea hemoroizilor ajunge la un nivel ridicat și apar mici rupturi ale țesuturilor din zona hemoroidală. Putem lua câteva măsuri de urgență sau chiar unele preventive, care să calmeze iritația și să oprească sângerarea. Astfel evităm și apariția unor complicații precum infectarea zonei.
Câteva sfaturi utile în acest sens:
- O cură cu oțet de mere poate ajuta foarte mult în oprirea sângerării hemoroizilor, atât în cazul hemoroizilor externi cât și al celor interni. Cum puteți să faceți această cură? În mod intern puteți să consumați câteva lingurițe de oțet de mere înainte de masă, în jumătate de pahar de apă sau în timpul mesei, încorporat în salate. Dar nu uitați, nu consumați oțetul ca atare, ci diluat cu apă sau suc pentru că poate ataca smalțul dinților sau poate da senzații de arsură în gură sau gât.
- Pentru hemoroizii externi puteți aplica direct comprese cu oțet de mere diluat. Acesta este astringent și poate ajuta la oprirea sângerării și la reducerea durerii.
- Un alt remediu popular este consumul de ceai de ceapă. Acesta ajută la reducerea sângerării hemoroizilor interni dar și externi.
- Metodele de "urgență" sunt cele externe! Faceți o baie cu apă călduță! Puneți apă caldă, nu fierbinte, într-o cadă și faceți o baie relaxantă timp de 15 minute. Repetați de 3 ori pe zi. Apa caldă va calma hemoroizii și va reduce chiar și din inflamație. În acest fel se va reduce incidența sângerărilor și se va păstra și igiena zonei.
- Pentru o acțiune mai rapidă și dacă nu aveți o cadă la îndemână puteți să faceți o baie de șezut, deasupra toaletei sau folosind un lighean. Pentru a obține rezultate și mai bune folosiți un ceai de plante calmant și care poate opri sângerarea – gălbenele, tătăneasă, mărul-lupului, coada-șoricelului, coada-calului etc.
- Aplicați creme local, în zona afectată. Acestea vor reduce durerea și iritația care duc la sângerare. Fiți foarte atent să alegeți creme care sunt indicate în sângerare, precum crema de gălbenele, tătăneasă, uleiul de neem, uleiul din semințe de struguri etc.
- Aplicați comprese reci sau chiar cu gheață pentru a reduce inflamația și iritația. Aplicarea de comprese reci în zona anusului poate reduce iritarea și pot diminua hemoroizii umflați. Acest lucru va reduce, de asemenea, apariția leziunilor pe țesutul inflamat și respectiv, sângerarea.
- Înlocuiți hârtia igienică cu șervețele umede. Chiar și cea mai fină hârtie igienică poate fi destul de aspră atunci când avem hemoroizi. Șervețelele umede îmbibate cu extracte herbale ajută și în procesul vindecării. Dacă nu aveți șervețele umede la îndemână, puteți folosi o pânză moale, umezită cu apă rece sau călduță. Doar să aveți grijă să nu frecați zona ci să o tamponați!
- Tendința de a vă scărpina este foarte mare. Deși vă este foarte greu să rezistați, gândiți-vă că vă puteți provoca zgârieturi care vor amplifica sângerarea și iritarea zonei ceea ce vă va provoca dureri și mai mari și chiar posibilitatea infectării.
Ideal este să preveniți dar dacă aveți deja o afecțiune nu pierdeți timpul: tratați-o și recăpătați-vă starea normală de sănătate care vă dă posibilitatea de a vă bucura din plin de viață!